Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu va acorda titlul de Doctor Honoris Causa Principesei Muna Al Hussein a Regatului Haşemit al Iordaniei, într-o ceremonie ce va avea loc în 18 mai, de la ora 13,00, la Sala Thalia. La ceremonia organizată de ULBS alături de mama suveranului hașemit al Iordaniei va participa și Casa Regală a României, la Sibiu fiind prezente Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu.
Sunt 55 de ani de când, în anul 1962, Principesa Muna a pus bazele primei instituții de educație medicală din Regatul Hașemit al Iordaniei. De atunci încoace, Alteța Sa Regală a sprijinit continuu domeniul sănătății și cel al educației medicale în Regatul Hașemit al Iordaniei, fiind președintele de onoare al Colegiului de Infirmieri al Universității Mutah din Iordania. Alteța Sa Regală ține conferințe în întreaga lume pe teme legate de educație medical (sursa: www.romaniaregala.ro).
Evenimentul va fi transmis în direct aici